Am iesit din casa si m-am suit pe bicicleta, cu intentia sa merg la gara, sa iau trenul spre Frankfurt pentru a merge la repetitiile cu trupa. Am pornit catre gara, eram oarecum la limita cu timpul asa ca pedalam de zor. La prima intersectie desi m-am grabit nu am mai prins verdele asa ca m-am oprit sprijinita cu un picior de trotuar. Atentia mi-a fost captata de un catel yorkshire care se afla in fata unei brutarii si schieuna si plangea de parca l-ar fi taiat cineva. In gandul meu"catel nebun".
A venit verdele si mi-am continuat drumul spre gara. Dintr-o data cerul a devenit negru (nu gri inchis), la care am inceput sa ma gandesc ca poate ar fi o idee buna sa ma grabesc la gara pana nu vine ploaia. In urmatoarele secunde a venit si "ploaia", atata doar ca nu cadea vertical, ci cumva oblic, in spirala. M-am gandit sa ma adapostesc la noi in institut pana trece, ca era fix in fata mea. Dar situatia s-a inrautatit, si desi franam (caci mergeam la vale), bicicleta accelera. Mi-am dat seama ca ceva nu e in regula si am incercat sa opresc fara rezultat. M-am speriat si am sarit de pe bicicleta. In secunda urmatoare bicicleta mi-a fost zburata din maini catre strada. Am incercat sa o opresc ca sa nu se intample ceva accident, sa loveasca vreo masina. Nu am reusit sa o urnesc. Vantul puternic a zburat-o din nou, de data asta intr-un pilon metalic de pe marginea trotuarului. Am vazut la 10 metri de mine ditai copacul rupandu-se ca un pai. In stanga ceva mai departe un altul s-a rupt. Au inceput sa zboare de jur imprejur bucati mari de crengi. Nu stiu cum de mi-am dat seama ca e o tornada (ca nu am mai vazut una live pana atunci) dar mi-am amintit de episodul cu tornada din Desperate Housewives, cum i s-a infipt lui Victor bucata aia de gard in spate si mi-am dat seama ca situatia e naspa si ca pot fi lovita oricand de ceva. Prima chestie care se afla langa mine era o cabina telefonica. Am intrat rapid in ea.
Dupa mine a mai intrat un tip mai rotofei care parea la fel de socat ca si mine, dar totusi m-a intrebat politicos daca se poate sa intre si el. Toata chestia a durat in total 5 minute. Stateam amandoi inauntru si dupa ce crengile au incetat za zboare ne-am dat seama ca tornada trecuse. Am iesit total tremurand din cabina. Am vazut alti oameni la fel de speriati ca si mine incercand sa inteleaga ce s-a intamplat. Mi-a regasit si bicicleta care culmea era inca intr-o bucata (bicicleta nemteasca, dom'le).
Si am inceput sa ma intrept incet catre casa rememorand momentele socante prin care tocmai trecusem, si ma bucuram ca totusi am scapata fara macar o zagrietura.
In astfel de momente ne reamintim ca viata e o chetie cat se poate de fragila si poate fi oricand intrerupta, in moduri mai mult sau mai putin stupide, cu sau fara sens, si chestii de genul: am picat examenul cutare, nu mi-a marit seful salariul, ma doare un dinte, mi-a furat cineva portofelul isi arata in aceste momente banalitatea, si ne dam seama pentru ce ne consumam zilnic nervii, timpul, buna dispozitie, in loc sa ne bucuram in fiecare zi de viata si de ce ne ofera ea.
E, deja am dat-o aici pe filozofie, si nu zic absolut nimica nou. Doar am simtit nevoia sa imi spun undeva gandurile. Nu fiti prea critici.
No comments:
Post a Comment